Românca Gabriela Talabă a câștigat turneul ITF cu premii de 15.000 de dolari de la Academia de Tenis Herăstrău: „Sunt foarte fericită. Este primul meu titlu din carieră”

Românca Gabriela Talabă a câștigat  turneul ITF cu premii de 15.000 de dolari de la Academia de Tenis Herăstrău: Sunt foarte fericită. Este primul meu titlu din carieră
Publicat: 30/08/2017, 16:32

Compatrioata noastră a câștigat Cupa NetBet 2017 , după ce s-a impus în finală, în fața favoritei nr. 5, Victoria Bosio, din Argentina, în două seturi, 7-5, 6-4.
Gabriela Talabă este, de asemenea, și campioana de dublu a acestui turneu, titlu câștigat vineri, alături de coechipiera sa, Oana Simion, 6-3, 0-6, 12-10 cu Elena Bogdan/Elena-Teodora Cadar.

„Sunt puțin obosită, a fost o săptămână grea, toate meciurile au fost de aproape trei ore, dar mă simt foarte fericită. Este primul meu titlu, am mai jucat două finale și nu am reușit să câștig. Este un important pas înainte, știu ce trebuie să îmbunătățesc, și cred că o să fie din ce în ce mai bine”, a spus, după festivitatea de premiere, Gabriela Talabă, care recunoaște că circuitul de turnee ITF organizat de Federația Română de Tenis este de mare ajutor tenisului românesc: „Este foarte important pentru noi. Practic, de la turneele astea pleci, îți deschid drumul și astfel poți să mergi la turneele cu premii mai mari, cu mai multe puncte. Aceasta este șansa noastră de a face saltul spre marea performanță”.

„A fost un turneu bun pentru noi, mă bucur că a fost câștigat de o româncă, o felicit pe Gabriela și sper să mai câștige și alte turnee, acum că tot a spart gheața. Mulțumesc încă o dată sposnorilor și partenerilor noștri, celor de la NetBet Enterprises Ltd, Aaylex- CocoRico, Aston – Gree Aer Condiționat, Asset Portofolio Servicing și Chimtitan, pentru că, fără ajutorul lor, aceste turnee nu ar exista”, a declarat, la finalul turneului, Ioan Țupa, directorul Cupei NetBet 2017.
Sponsorul principal al acestui turneu este NetBet Enterprises Ltd, iar pe lista de sponsori se mai regăsesc Aaylex- CocoRico, Aston – Gree Aer Condiționat, Asset Portofolio Servicing și Chimtitan.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Stațiunea din România care rivalizează cu Thailanda. Puțini turiști au auzit de ea, dar este...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
O navă cu 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră. Trei marinari sunt...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Robotul chirurgical de la Sony a efectuat cusături pe un bob de porumb
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
S-a dat ORDIN în România. Document OBLIGATORIU pentru toți românii
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei...
×